Zaibărul, mândria oltenilor. Istoria zaibărului. Un vin hibrid

Prazul şi zaibărul sunt produse de bază ale oltenilor, făcute celebre de marele Amza Pellea.

Oltenii au înregistrat zaibărul la OSIM, dar sunt foarte supăraţi că licoarea nu poate fi vândută pe meleaguri străine, deoarece este soi hibrid, iar normele Comisiei Europene, pe care România a semnat că le respectă, interzic vânzarea lui.

Zaibărul, viţă de vie nealtoită, cu struguri nu prea mari şi boabe alungite, de culoare neagră, se găseşte în zonele nisipoase din Oltenia încă din perioada anilor 1900. A fost adus aici de viticultorul francez Albert Seibel, după al cărui nume a şi fost botezat soiul.

De ce a venit francezul cu acest soi în România? Pentru că în urmă cu un secol, toate soiurile de viţă nobilă din Europa au fost atacate de o insectă parazit care a pus la pământ podgoriile. Şi pentru că producţia a scăzut dramatic, cercetătorii au găsit o soluţie: a obţinut un tip de hibrizi din încrucişarea soiurilor europene cu cele americane, mult mai slabe calitativ, dar salvatoare.

Costel Pistriţu, primarul din Băileşti, oraşul vatră unde se gaseşte „muma lui de Zaibăr” cum spunea Amza Pellea, încearcă să-l facă recunoscut declarându-l produs tradiţional. Doljenii ar trebui însă să se asocieze, pentru a da încredere în produsul lor, iar asta este mai greu de realizat.

„Avem o directivă a Comisiei Europene care spune că, din 2018 cred, nu mai ai voie să deţii plantaţii cu hibrid. Trebuie să facem ceva ca un întreg, asociaţie. Oamenii sunt mai reticenţi. De la an la an au plecat şi foarte mulţi tineri, au rămas cei mai în vârstă. Anul trecut, cam pe vremea asta, a dat bruma şi a terminat viile, foarte puţini struguri au fost, şi i-a cam descurajat puţin pe oameni.

Dar, la Festivalul Zaibărului de anul trecut am văzut un interes mai mare din partea tinerilor şi sperăm ca într-un viitor să se hotărască şi să se asocieze. În magazine îl putem vinde dacă ne adunăm mai mulţi, printr-o asociere. Am constatat şi am verificat, anul trecut când am fost la Bruxelles, că Boujolais-ul francez este frate cu zaibărul, este tot hibrid. Iar francezii au ştiut să îl vândă. În Franţa unde te duci în magazine Boujolais e vin de bază, iar noi cu zaibărul n-am fost în stare să ni-l acredităm ca soi, la fel ca ei. Şi e dureros”,

spune primarul Pistriţu.

Şi impedimentele sunt multe, mai spune edilul din municipiul Băileşti:

„Dacă vrei să-ţi înfiinţezi o suprafaţă mare de zaibăr nu ţi se dă acordul. Ţi se dau însă fonduri europene ca tu să dezafectezi terenul ăla cu viţă hibridă şi să pui nobilă. Aici în Băileşti, oamenii şi-au pus în continuare zaibăr, dar în alte părţi au renunţat.”

Zaibărul dă roade cam la trei ani după ce este plantat, spun agricultorii doljeni.

Preţul pentru un litru de zăibărel nu este foarte piperat. Între 5 şi 8 lei. Diferenţa este dată de acurateţe. Şi dacă vrei să-l cumperi, trebuie să ştii că, odată cu timpul, zaibărul devine mai bun. Îl găseşti însă numai acasă la gospodar.

„Scoate producţie după trei ani. Din 100 de kilograme struguri scoţi cam jumătate vin. Dar depinde şi de boabă, dacă a plouat înainte, să aibă carne. Îl vindem cu 5 lei. Nu prea mai cumpără oamenii. Cumpără mai mult vin mai uşor. Zaibărul e un vin greu. Înainte, măi tată, ce spărgeam o ceapă, cu o bucată de şuncă lângă şi cu un zaibăr de-ţi trosneau urechile… Lumea acum e îmbătrânită, e bolnavă cu inima, nu mai poate să bea zaibăr. Acum lumea bea mai mult bere şi la pomeni. Înainte, la o pomană, dacă erau 40-50 de oameni la masă se beau 50 de litri de zaibăr. Anul trecut dacă s-au băut 10 litri. Acum beau bere şi suc, ieftin şi acidulat”,

spune Marian Dumitru, un doljean care încă mai are viţă de zaibăr în curte.

Doljeanul ne dezvăluie şi metoda tradiţională pentru a ne da seama dacă vinul este sau nu suficient de dulce.

„Dacă e dulce strugurele şi e copt nu îi mai pui deloc zahăr. Şi acum se mai păstrează o metodă veche de verificare, cea cu oul proaspăt. Arunci oul într-o găleată cu must şi dacă iese la suprafaţă înseamnă că e suficient de dulce şi nu mai pui zahăr. Dacă nu se ridică la suprafaţă mai pui zahăr”,

mai spune bărbatul.

Deşi etnologii şi academicienii insistă că acest soi nu este bun, deoarece ar conţine o mare cantitate de alcool metilic, toxic pentru organism, că are gust puternic foxat, sunt slabe alcoolic, dar şi că zaibărul are o culoare instabilă şi este predispus la oţetire, oltenii se mândresc cu vinul lor.

Negru şi gros ca motorina, asupru, numai bun de băut în timp ce muşti dintr-un praz întins în sare, şi cu o bucată de slăninuţă, ori carne de la găleată, aşa e vinul oltenilor şi nu renunţă la el. Cei care le trec pragul şi nu sunt obişnuiţi cu zaibărul trebuie să ştie că acesta se bea cu grijă pentru că „te ia repede de cap”.

Tu ce părere ai?

comments

Lasă un răspuns