În sprijinul proprietarilor privaţi de pădure din Dolj

Direcţia Silvică Dolj, administratorul fondului forestier proprietate publică a statului şi principalul prestator de servicii silvice pentru fondul forestier privat din judeţ, este angrenată în această perioada în acţiuni de preluare a suprafeţelor de pădure privată, în scopul asigurării pazei şi a serviciilor silvice.primaria bailesti sediul vechi

Un exemplu elocvent îl reprezintă preluarea pe baza de contract de prestări servicii silvice a suprafeţei de 330 ha pădure privată, localizată pe rază administrativă a municipiului Băileşti, scopul principal al acestei acţiuni, ce este în curs de desfăşurare, fiind asigurarea pazei împotriva tăierilor ilegale de arbori şi a păşunatului ilegal.

La sediul Primăriei Municipiului Băileşti, a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii privind prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul forestier – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj, Direcţia Silvică Dolj – precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Şedinţa de lucru s-a desfăşurat în baza planului comun “Scutul Pădurii 2016”, stabilindu-se măsuri concrete pentru creşterea eficienţei activităţilor comune în ceea ce priveşte integritatea fondului forestier naţional, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva acestuia, urmând că în perioada imediat următoare aceste măsuri să fie puse în aplicare.

La data actuală , din cele circa 27 000 ha fond forestier ce aparţine altor deţinători decât statul, Direcţia Silvică Dolj asigura pază şi celelalte servicii silvice pentru o suprafaţă de 6.900 ha, în scopul aplicării regimului silvic şi gestionării durabile a fondului forestier naţional.

Lasă un răspuns