Anual, la 12 decembrie, Amza Pellea reînvie la Băileşti

„Ba, fratilor, avuseram parte anu’ asta de toamna cum e rar dat omului sa vada. Pai, da! Luminoasa, frumoasa, manoasa, ca-mi si zise Sache a lu’ Zapacitu’ , tractoristu’ de zice: «Ba, nea Marine, ba, daca toate toamnele ar fi ca asta, sa fiu al dracu’ daca n-as umbla pe tractor numai cu manusi albe, auzi, numai cu manusi albe…»”…

Asa isi incepea un monolog in noaptea de Revelion a anului 1978 marele actor Amza Pellea. O binecuvantata toamna manoasa a fost si in acest an, motiv in plus ca bailestenii sa astepte sarbatorile de iarna cu aceeasi bucurie, ca acum 35 de ani. Numai ca, in noaptea dintre ani, nu va mai aparea la televizor consateanul lor (pe vremea aceea Bailestiul era un sat oarecare, pierdut in inima Olteniei) sa inchine odata cu ei un pahar cu zaibar. Actor total, cel care a imbracat ,rand pe rand, camasa taraneasca in rolul lui „Nea Marin”, razboinica in „Mihai Viteazul” sI insangerata in „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte” sau „Osanda”, nu mai este printre ei. Din inalturi insa, le vegheaza cu aceeasi dragoste implinirile. Ca sa-i rasplateasca veghea, bailestenii au propus o comemorare locala, asa-numita „Firul luminii lui Amza Pellea”. Primarul Bailestiului, Costel Pistritu, aduce explicatii: ” Suntem la a treia editie a „Firului luminii”, a lui Amza. Din parcul care pe viitor se va numi Gradina publica Printul Stirbey, de la troita marelui actor se vor aprinde candele, se va merge in sir indian pana la casa memoriala. Acolo, primul din sir aprinde candela, iar in acel moment se aprind luminile festive din oras. Sensul este ca lumina lui Amza sa dea lumina sarbatorilor de iarna. In acest an, la implinirea a 28 de ani de la disparitia indragitului actor, am adus o troita noua in parcul central, totodata, la casa memoriala se va descoperi steaua in oglinda, identica cu cea din Piata Timpului din Bucuresti, de pe Aleea Celebritatilor. La intreaga ceremonie va participa fiica actorului, Oana Pellea.”

„Nea Marin e porumbelu’ ala,alb?”
In seara zilei de 12 decembrie, aleile parcului central din Bailesti erau intesate de olteni veniti sa asiste la dezvelirea noii troite a actorului lor de suflet. Zeci de copii de scoala, oameni in varsta sau parinti cu copii pe umeri ascultau colinde la o statie de amplificare, in asteptarea inceperii manifestatiei. La ora 17:00, un murmur taie parcul in doua: pe alee isi fac aparitia Oana Pellea, prefectul judetului, primarul localitatii si cativa oficiali locali. Se tin cuvantari si se dezveleste troita inalta de cativa metri si executata in Tara Lapusului de doi studenti. O babuta, din spate, exclama mirata: ” Olei, maica, eu crezui ca e chipul lui Amza Pellea!” Un sobor de preoti o sfinteste cantand o slujba de pomenire. „Pentru tot ceea ce a facut, merita din plin Amza acest lucru”, mai sopteste cineva.

Se pun coroane de flori, una dintre ele fiind depusa de fiica actorului. Oana Pellea ridica ochii spre cer si sopteste cu voce inceata: „Te iubesc, tati!”.

Cand se lasase noaptea, ca manifestatia sa nu se desfasoare in bezna, se face o derogare de la program si se aprind luminile orasului. Dintr-odata, parcul se umple de braduti de iarna, colorati, rasuciti, ca o inghetata de fistic. In fata troitei, trei felinare cu trei brate lumineaza adunarea. In apropiere, o fantana arteziana luminata in alb si albastru are in varf doi porumbei, care dau senzatia ca zboara si se saruta neintrerupt. De pe umerii unui barbat, o fetita de cativa anisori arata cu degetul: ” Tati, nea Marin e porumbelul ala alb?” Retras intr-o margine a multimii, Liviu Dumitrascu, finul lui Amza Pellea, (sotia sa este nepoata actorului) isi sterge pe furis, cu o batista, ochii inlacrimati. Tine sub brat o punga din plastic in care are pitulate doua sticle cu zaibar si cateva pahare, sa dea la oameni, pentru vesnica pomenire. „Adusai niste vin pentru pomenirea lu’ nasu’ Amza, ca pe 12 decembrie 1983 s-a hotarat sa lase lumea asta rea si sa mearga intr-o lume mai buna. De atunci, in fiecare an l-am pomenit. Acum am venit aici cu impartanie, cu coliva si zaibar. Amza a fost sufletul nostru, mare bailestean care ne-a aratat cum sunt de fapt bailestenii: oameni mari, cu suflet mare, muncitori, vorbareti si cinstiti, totusi. Bine, mai sunt printre noi haiduci, dar asta e alta poveste,” spune zambind nea’ Dumitrascu.

Ajunul Craciunului, ca o noapte de Inviere
Dupa terminarea slujbei si a cuvantarilor, toti cei din parc aprind candele rosii. O mare de luminite incepe sa palpaie si sa se miste, serpuind, spre iesire. In bezna noptii de iarna, un rau rosu, ca o lava clocotita, se scurge pe trotuar, spre casa memoriala a lui Amza. Sute de puncte luminoase penduleaza pe ulitele inguste, in timp ce oamenii vorbesc in soapta, ca la o sfanta procesiune. Pe la curti, bailestenii ieseau sa ia lumina, ca in noaptea Invierii Domnului. La casa memoriala, in fata portilor, fetiscane imbracate in costume populare oltenesti, impart covrigi, mere si nuci, din tarne impletite. Cum nu poate sa se inghesuie in curte, multimea sosita ocupa o jumatate de ulita. Oana Pellea, insotita de prefect sI de primar, descopera replica stelei lui Amza, aflata in Bucuresti, pe Aleea Celebritatilor. „Poate nu toti bailestenii ajung in Bucuresti sa vada steaua lui Amza. De aceea am adus-o noi aici. Sunt oameni de la noi care muncesc in Capitala si care au inceput sa-si dea intalnire la steaua de acolo. Ar fi pacat ca bailestenii sa nu vina sa o vada pe cea de aici”, se adreseaza multimii primarul Pistritu. Pe pragul casei, grupuri de copii interpreteaza scenete cu nea Marin. Emotionata si amuzata de jocul celor mici, lumea aplauda. La fel de emotionata, Oana Pellea abia poate sa vorbeasca: ” N-am trait niciodata asa minunatie cum a fost cea de asta seara, cu lumina. E prima data cand am facut parte din sirul asta, al luminii, si mi se pare absolut incredibil ca fiecare sa aprinda o candela si s-o aduca aprinsa pana-n curte. Tata va fi viu in inimile noastre, atata vreme cat vom vorbi despre el. Eu sunt oprita pe strada in fiecare zi a vietii mele, de 28 de ani incoace, si lumea ma intreaba si imi vorbeste despre el”.

Usor, usor, cei prezenti incep sa se imprastie pe la casele lor. Altii merg la masa de pomenire a marelui actor sa guste un pahar de zaibar pentru aducerea sa aminte. Si multora le vor trece, poate, prin fata ochilor, scenete din Revelioanele de altadata.
Ãsta era omul, asta era actorul, asta era Amza Pellea. Se vor sterge, poate, ca picaturile de zaibar din mustatile lui, multe trebnicii si netrebnicii din lumea si din tara asta. Dar intotdeauna va zabovi, macar pentru o clipa, zambetul pe care l-a transmis unei natii mult prea incercate de suferinta. Fie ca lumina duhului sau sa sporeasca lumina Raiului, asa cum, aici, pe Pamant, sporeste stralucirea sarbatorilor, prin „Firul luminii lui Amza Pellea” pornit in data de 12 decembrie al ultimilor trei ani!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *