Poliţist bailestean în misiune la Paris

Inspector principal Bogdan Sebastian, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a participat, în perioada 2 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2014, la o misiune operativă, de scurtă durată, în capitala Franţei, Paris, în cooperare cu Poliţia Naţională Fraceză pentru combaterea fenomenului infracţional stradal generat de cetăţeni români.

 

Ofiţerul de poliţie a făcut parte din dispozitivul francez de ordine publică şi proximitate, iar în activitatea acestuia zilnică de patrulare au fost identificate mai multe persoane de origine română care aveau preocupări ilegale din categoria cerşetoriei, jocurilor de noroc, dar şi furturi.
Poliţistul şi-a desfăşurat activitatea cu precădere în zona obiectivelor turistice, dar şi în locurile şi mediile cunoscute cu risc criminogen.

Inspectorul principal Bogdan Sebastian a făcut parte dintr-un grup format din 20 de poliţişti din România. Ofiţerul de poliţie este la cea de-a patra misiune internaţională, dintre care două de menţinere a păcii în Kosovo, iar alte două operative de scurtă durată în Franţa. Acesta este absolvent al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti în anul 2003, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea la Poliţia Băileşti.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *