O doljeancă şi-a abandonat copilul la Spitalul din Craiova

O femeie din municipiul Băileşti, judeţul Dolj, şi-a abandonat ieri copilul de un an şi două luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, femeia a intrat în spital ieri după-amiază, ca aparţinător, la clinica de Oftalmologie şi a lăsat copilul într-un salon, împreună cu două plase cu haine şi cu un bilet pe care scria că nu îl mai poate întreţine şi că îl lasă în grija spitalului, urmând să îşi ia copilul acasă când acesta va creşte. În prezent, copilul este internat în Clinica de Pediatrie a Spitalului din Craiova, însă este perfect sănătos.

Conducerea unităţii medicale craiovene a solicitat ajutorul poliţiştilor din Băileşti, care au identificat-o pe mamă pentru că aceasta lăsase la spital şi certificatul de naştere al copilului. De asemenea, reprezentanţii Spitalului din Craiova au solicitat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj să demareze o anchetă sociale pentru ca micuţul să poată fi dat în plasament.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj au precizat că în acest caz se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie, care se pedepseşte cu închisoare de la şase luni până la trei ani de închisoare sau amendă. Până în acest moment mama care şi-a abandonat copilul nu a fost găsită de poliţişti, care au stabilit după primele cercetări că femeia ar fi plecat deja în Italia.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *