Cantece si voie buna la Bailesti

A devenit deja o tradiție, ca în fiecare an, la jumătatea lunii octombrie, băileștenii să petreacă. Ajunsă la a VII-a ediție, Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului a transformat orașul lui Nea Marin într-o scenă deschisă pentru spectacole de teatru, de muzică și dansuri populare, muzică ușoară, dar și concursuri pentru desemnarea celui mai bun zaibăr.

zaibarbailesti

Timp de trei zile, băileștenii au petrecut. Cu un pahar de zaibăr, din producția nouă, un fir de praz, o felie de brânză și nelipsita bucată de pastramă de oaie, pe acordurile muzicii populare, cei prezenți au avut toate ingredientele necesare unei sărbători autentic oltenești. Manifestările au debutat cu spectacolul de teatru „Ce ar fi dacă“ şi o conferinţă susţinută de renumitul actor și regizor de teatru Dan Puric, la Casa de Cultură „Amza Pellea“. Sâmbătă, tineri îmbrăcați în straie populare au plecat cu care alegorice pe străzile orașului pentru a da de veste locuitorilor să se pregătească pentru concursul de zaibăr. Nu au lipsit standurile cu produse tradiționale, dar și spectacolele de muzică şi dansuri populare susținute de ansamblurile folclorice din Băilești, Topoloveni, Turda Zărneşti, Ansamblul „Maria Tănase“ din Craiova. Și elevii unităților de învățământ din Băilești au întins pe tarabe produse tradiţionale din zonă, dar și zacuscă, murături, compoturi pregătite chiar de ei.

În pelerinaj, la casa lui nea Mărin

Ieri a fost însă ziua cea mare, Piaţa Civică din Băileşti a găzduit Târgul Toamnei. Încă de dimineață, băileștenii s-au adunat cu mic cu mare pentru a aduce un omagiu celui care le-a făcut cunoscut orașul dincolo de granițele țării, dar și pentru a-și lăuda încă o dată vinul, devenit brand național. „M-a făcut mama oltean“ răsuna pe străzile Băileștiului însoțind carele alegorice plecate într-un pelerinaj la Casa Memorială „Amza Pellea“, de unde s-a dat startul propriu-zis al concursului de zaibăr. În fața casei în care Amza a crescut s-au adunat, rând pe rând, oficialități, tineri, copii, iar pe ușile casei larg deschise au intrat cei care au dorit să revadă file din viața marelui actor.

Trei băileșteni, premiați pentru cel mai bun zaibăr

Misiunea cea grea a căzut pe umerii celor cinci jurați, care au avut de degustat zeci de probe de zaibăr. Venus Cocoloiu, Oprică Iureș, Viorel Gruia, Ștefan Grigorie, Costel Ignat, Dana Amza au primit, rând pe rând, licoarea lui Bachus, dregându-se după fiecare degustare cu felii subțiri de măr sau pâine. Fiecare sticlă a fost numerotată pentru a dispărea orice suspiciune. Câștigătorii din acest an sunt: Ion Aurel – locul I și 500 de lei, locul doi – Marius Samoilă – 300 de lei, locul trei – Ion Sălceanu – 200 de lei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *