ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei Şi Mitropolitul Olteniei Va Oficia Sfânta Liturghie La Băileşti

irineu-biserica-bailesti

A devenit deja o tradiţie ca astăzi, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, protectorul municipiului Băileşti, Înalt Prea Sfinţia Sa Irineu, Mitropolitul Olteniei, să oficieze Sfânta Liturghie, la Biserica „Sfântul Nicolae“ din localitate. Sfânta Liturghie a fost oficiată pentru prima dată, în Băileşti, de Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în 2012. „A urmat, în 2013, sfinţirea Bisericii «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe», construită în curtea spitalului municipal.

În anul 2014 Înalt Prea Sfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Băileşti.

Şi anul acesta, al patrulea consescutiv, ÎPS Dr. Irineu, va veni tot la Băileşti.

„Putem spune că a devenit o tradiţie, ca în ziua de 23 aprilie oficierea Sfintei Liturghii, în ziua de „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, să fie alături de noi toţi băileştenii, ceea ce ne bucură şi totodată ne obligă să fim mai buni, mai curaţi.” a declarat pentru Zaibar.ro primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţu.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 8:30, în ziua de 23 aprilie, iar slujba se va oficia la Biserica „Sfinţii Petru şi Pavel” (Biserica de la Şcoala Nr. 5).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *