Târgul de animale din Băilești funcționează fără autorizație sanitar veterinară

Luna următoare aduce cu sine şi manifestarea tradiţională a sacrificării porcilor. În Băilești, conform datelor publicate de Direcţia pentru Agricultură Dolj există un tărg de animale unde se pot comercializa animale fără să fie avizat sanitar-veterinar.targ bailesti

Pe lângă târgul de animale din Băilești mai există alte zece târguri săptămânale în Dolj care nu au autorizație sanitar-veterinară. Întâlnirile în cadrul Colegiului Prefectural pe această temă au devenit o rutină, în care fiecare parte îşi susţine, cu argumente, poziţia. Autoritatea publică sanitar-veterinară doreşte să găsească condiţii de bun-simţ în aceste târguri, primarii localităţilor motivează că nu îşi permit investiţii în modernizarea lor.

Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj atrage atenţia primarilor din judeţ că trebuie să-şi autorizeze târgurile de animale. Şi, asta pentru că, până în prezent, în Dolj, doar la Argetoaia funcţionează legal un târg de animale. Termenul limită de depunere a documentaţie spre avizare la D.S.V.S.A. Dolj a fost, iniţial, 30 septembrie 2015. Dar s-a tot decalat. Urmează, săptămâna viitoare, o nouă discuţie cu primarii doljeni, în cadrul unei noi şedinţe la Prefectură alături şi de specialiştii DSVSA.


 

Andrei ButaruSolicitarea conducerii D.S.V.S.A. Dolj are, putem spune, caracter de repetabilitate la mai toate şedinţele Colegiului Prefectural. Ca măsură de sprijin, medicii veterinari îndeamnă la constituirea unor parteneriate public-privat prin care persoane interesate pot lua în administrare târgurile de animale.

„Autorizarea cât mai grabnică a acestor târguri ne va permite să controlăm mişcarea efectivelor de animale şi să ne îndeplinim atribuţiile de control şi siguranţa alimentelor”,

ne-a precizat Andrei Butaru, director executiv al D.S.V.S.A. Dolj.


 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *