Un tânăr de 18 ani din Băilești a fost prins fără permis de conducere

O echipă de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Craiova, în timp ce executau azi noapte serviciul de patrulare pe Calea București, a observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea organelor de poliție, a mărit viteza de deplasare încercând astfel să se sustragă.
Polițiștii au procedat la efectuarea semnalelor regulamentare de oprire, autoturismul în cauză fiind oprit pe aceeași stradă, iar conducătorul auto a fost identificat în persoana lui M. Ionuţ, de 18 ani, din Băileşti, Dolj.

????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????

Întrucât conducătorul auto nu a avut asupra sa permisul de conducere şi documentele autoturismului, iar în urma verificărilor a rezultat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru nici o categorie de autovehicule, iar autoturismul era radiat din circulaţie din data de 11.11.2010, plăcuţele montate aparţinând altui autoturism.
Polițiștii au fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *