Mai sunt câteva zile şi se termină prohibiţia la peşte

Activitatea de pescuit a fost interzisă începând cu 11 aprilie 2016, pentru toate speciile de peşte. Măsura de prohibiție este valabilă atât în cazul pescarilor sportivi cât și a celor comerciali aflaţi în evidenţa asociaţiilor de profil din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin, inclusiv Băileşti.Cilieni Bailesti pescuit

Perioada de prohibitie este stabilita anual de autoritati, in baza unor studii si are drept scop protejarea speciilor de pesti in perioada in care se inmultesc.Cilieni Bailesti pescuit 1

Cine iese, totusi, pe balta, la pescuit, risca sanctiuni usturatoare si chiar ar putea ajunge dupa gratii.Cilieni Bailesti pescuit 2Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Băileşti, la Cilieni. Mai multe persoane pescuiau în balta de la Cilieni sub supravegherea atentă a unui poliţist şi a unui jandarm. Plimbându-mă în jurul bălţii Cilieni şi făcând poze, am fost oprit şi legitimat de către Getică Adrian, plutonier în cadrul Inspectoraului Judetean de Jandarmi Dolj.Cilieni Bailesti pescuit 3

Dupa ce m-a legitimat l-am întrebat dacă ştiu despre faptul că în această perioadă pescuitul este interzis iar reacţia poliţistului (n-am reţinut numele) a fost:

Domne’ stăm de ceva timp aici dar n-a prins nimeni, nimic. Doar câteva regine care le-au dat drumul în apă.

Reamintim că prohibiția este stabilită prin „Ordinul privind stabilirea perioadelor si zonelor de prohibitie a pescuitului, precum si a zonelor de protectie a resurselor acvatice vii in anul 2016″, publicat în Monitorul Oficial, din 10 februarie 2016,

„se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 10 aprilie – 8 iunie, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 10 aprilie – 24 mai”.

One thought on “Mai sunt câteva zile şi se termină prohibiţia la peşte

  • 23 mai 2016 la 18:29
    Permalink

    Aoleuu, hai sa ii arestam!!!! Cam multa politica, si mai putina gandire p`aci.

    Răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *