Scandal la Liceul „Mihai Viteazul” din Băileşti. Învăţător din Băileşti, acuzat că a târât şi a agresat o fetiţă de 9 ani
Părintele unei fete de 9 ani acuză învăţătorul de la o clasă vecină că, săptămâna trecută, i-a târât fiica pe holul şcolii şi ar fi dus-o în clasă unde, de faţă cu alţi elevi, ar fi strâns-o de sub bărbie şi a ridicat-o. După incident, copila ar fi plâns atât de rău încât a vomat.
Tatăl elevei spune că fiica sa a rămas marcată de agresiune şi că visează noaptea că e strânsă de gât de învăţător. Revoltaţi de situaţie, părinţii fetiţei au depus plângere la poliţie şi a fost deschis dosar penal.
Ce spune părintele
Tatăl unei eleve de 9 ani de la Liceul „Mihai Viteazul” din Băileşti este revoltat şi acuză un învăţător de la o altă clasă că i-a agresat fiica, în aşa fel încât copila are coşmaruri cu scenele de violenţă şi îi e teamă să revină la şcoală. Părintele acuză învăţătorul că i-a luat fata şi i-a tras-o pe holul şcolii, şi ar fi continuat agresiunea în clasă, de faţă cu alţi copii. Din declaraţiile părintelui reiese că dascălul, acuzat de violenţă, a acţionat în acest fel pentru că o elevă din clasa sa ar fi fost împinsă pe hol.
„Joi, 16 februarie, la prima pauză fiica mea a vrut să meargă la toaletă. Nu a mai ajuns pentru că o fetiţă de la clasa domnului învăţător a fost împinsă şi a alunecat. Erau copii care se jucau să se atingă, se jucau leapşa. Fetiţa a început să plângă, s-a dus la domnul învăţător şi i-a spus că fiica mea a împins-o. Domnul învăţător a venit, a strâns-o de umăr, crezând că fiica mea împins-o pe fetiţă. Copilul meu a început să plângă.
A tras-o şi i-a zis: mergi cu mine! Şi a şi jignit-o verbal, aşa am înţeles. Au văzut scena 20-30 de copii. Apoi, i-a dat drumul că i-a zis că o doare foarte rău, că a strâns-o de umăr, a luat-o de ureche, a tras-o până a dus-o în clasă, cred că vreo 10-15 metri. A pus-o în colţ, exact după uşă, la 90 de grade.
Mai erau 10-15 elevi ai dânsului în clasă care mi-au confirmat că domnul învăţător mi-a pus copilul în colţ, că ar fi strâns-o de sub bărbie şi a ridicat-o în sus. Nu ştiu cât de sus. I-au rămas urme sub bărbie. După aceea, vă daţi seama, copilul plângea, tremura.
Colegii copilului meu s-au dus la doamna învăţătoare să-i spună ce s-a întâmplat. Doamna a venit imediat. Copilul meu ajunsese în clasă când a venit doamna învăţătoare, plângea, nu putea să respire, până a vomitat în clasă. Doamna învăţătoare a copilului a sunat soţia şi i-a zis de incident”, povesteşte tatăl fetiţei.
Tatăl fetei spune că a fost la şcoală să afle ce s-a întâmplat şi se declară nemulţumit de cum a fost tratat cazul la nivelul şcolii.
„Am aflat de incident de la soţia mea, care tremura şi ea când povestea ce s-a întâmplat. Eram la locul de muncă, care se află la cinci minute de mers cu maşina faţă de liceu. Am ajuns imediat la şcoală. Soţia deja plecase cu fata să o liniştească. Am mers la conducere să cer să-l cheme pe domnul învăţător să spună ce s-a întâmplat. Am cerut să vedem şi camerele, că de aia sunt camere şi s-au cheltuit banii cu ele. Doamna director nici măcar nu m-a băgat în seamă. Stătea la birou, se uita în laptop.
Mi-a zis ” am treabă că trebuie să merg la primărie”. Păi, doamna directoare este mai importantă mergerea dumneavoastră la primărie, decât copilul meu că a fost bătut? A stat vreo jumătate de oră şi nu a chemat învăţătorul şi în ultimă instanţă, în care am intrat, am ieşit, şi i-am zis: doamna director, am fost destul de calm o jumătate de oră, ori îl chemaţi dumneavoastră, ori urc eu!. Cer doar ca să-şi spună cuvântul”, a povestit părintele.
În cele din urmă a avut loc întâlnirea dintre tatăl fetei şi învăţător, care ar fi negat scenele de agresivitate, dar care ar fi fost confirmate însă de elevi.
„A coborât până la urmă. A venit la mine şi i-am spus că sunt tatăl fetei agresate şi din ce ştiu şi dumnealui are o fată mai mare. Şi l-am întrebat: dacă eu când venea fata să vă vadă, o prindeam şi îi făceam ce aţi făcut dumneavoastră fiicei mele, dumneavoastră ca părinte ce simţeaţi acum când stăţeaţi în faţa mea? S-a uitat uimit la mine. A negat totul. Am mers în clasă. Am mers la fetiţa care a alunecat, era speriată. Am discutat cu ea şi mi-a zis că nu fata mea a împins-o. Copiii au povestit cum a fost agresată fata mea. Dumnealui a negat tot şi în clasă”, a povestit tatăl fetei de 9 ani.
Ce spune învăţătoarea fetei
Învăţătoarea fetei de 9 ani spune că nu a văzut scenele de violenţă şi că a găsit eleva în clasă, plângând foarte rău, şi a confirmat că fata a vomat. „Elevii ies în pauză la 9.15 minute. Eu am mai stat cu ei până la 9.20. Au ieşit în pauză, şi la 9.25 minute m-au anunţat copiii de ce s-a întâmplat cu domnul învăţător. Eu am fost să o caut, am căutat-o pe hol, la toaletă. Am găsit-o în clasă.
Plângea foarte rău şi zicea că domnul învăţător a luat-o. Nu am reuşit să o liniştesc. Am chemat medicul şi asistenta de la cabinet. Fata a vomat din cauza plânsului. Am anunţat pe mama fetei. Din ce mi-au spus copiii, la baie s-a întâmplat ceva. Am încercat să aflu şi de la domnul învăţător de ce a procedat aşa, de ce nu m-a anunţat pe mine şi mi-a zis: ţineţi-o în clasă! Eu am dat o notă informativă către conducerea unităţii şcolare cu ceea ce am aflat” a spus cadrul didactic.
A depus plângere penală
Părintele fetei de 9 ani spune că, în ziua următoare, fata nu a mai fost la şcoală şi că îi este teamă de domnul învăţător ca să revină la şcoală. „Visează noaptea că o strânge domnul învăţător de gât. O să mergem la DGASPC , la psiholog, să stea de vorbă cu ea”, a spus tatăl fetei. Revoltat de incident, părintele a depus pângere la poliţie şi în acest caz a fost deschis dosar penal.
„La data de 16 februarie a.c., orele 13:42, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au fost sesizați de către un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Băileşti, cu privire la faptul că, în jurul orelor 10:30, fiica sa, în vârstă de 9 ani, elevă a unei unități școlare din localitate, ar fi fost agresată fizic de un cadru didactic.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurarilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizare să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă”, au transmis pentru GdS, reprezentanţii IPJ Dolj.
Şi Inspectoratul Şcolar face verificări
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj anunţă că a întrunit o comisie de control. „Avem cunoştinţă de acest caz şi am declanşat procedura de verificare, după ce doamna director a liceului ne-a anunţat pe 17 februarie despre incidentul din data de 16 februarie.
Am constituit o comisie de verificare care a mers la faţa locului şi a luat puncte de vedere de la învăţător, de la doamna director şi de la părinţi, timp în care am aflat că este o anchetă în desfăşurare şi la poliţie. Pe data de 21 februarie, tatăl fetiţei a venit şi a depus o sesizare la Inspectoratul Şcolar prin care ne spune că fata a fost târâtă pe hol, strânsă de umăr şi tot ce ştie dumnealui că s-a întâmplat.
Nu am terminat verificările. Vom mai lua declaraţii şi de la alţi părinţi. I-am spus şi doamnei director să constituie o comisie de cercetare prealabilă, să constate dacă învăţătorul se face vinovat. Se vor face şi activităţi individuale cu elevele, după ce părinţii îşi vor da aprobarea”, a spus Irina Broscaru, inspector şcolar general adjunct în cadrul ISJ Dolj.
Dacă se va constata că dascălul este vinovat se va declanşa ancheta disciplinară.
„Dacă domnul învăţător va fi găsit vinovat se va declanşa procedura de cercetare disciplinară. Noi, ca inspectori şcolari, nu tolerăm astfel de fapte, nu admitem ca elevii să fie agresaţi fizic sau verbal şi vom lua măsurile care se impun dacă se va dovedi că domnul învăţător este vinovat. Aşteptăm, de asemenea, şi rezultatul anchetei de la poliţie”, a mai precizat inspectorul şcolar general adjunct.
GdS a încercat să ia puncte de vedere şi de la managerul liceului şi de la învăţătorul acuzat, dar până la închiderea ediţiei nu au putut fi contactaţi.
Generatia mea a fost la scoala si daca faceam prostii sau nu învatam..luam bataie..asa a scos din noi oameni..acum este nebuneala…fac copii ce vor..ei