Șapte ani de puşcărie pentru băileşteanul care l-a înjunghiat pe concubinul nepoatei

Băileşteanul de 40 de ani arestat preventiv pe 23 mai a.c., pentru tentativă de omor, a fost găsit vinovat şi condamnat de judecătorii Tribunalului Dolj. Instanţa i-a aplicat o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare şi l-a menţinut după gratii. Victimă i-a căzut concubinul nepoatei sale, pe care l-a înjunghiat după un scandal petrecut într-un părculeţ din Băileşti.puscarie

Reamintim că, poliţiştii din Băileşti au fost anunţaţi, pe 21 mai a.c., seara, în jurul orei 23.00, că într-un părculeţ din municipiul Băileşti s-a produs o altercaţie în urma căreia un tânăr a fost înjunghiat în spate. Oamenii legii au ajuns la locul faptei, au constatat că victima este Lucian Papaie, de 23 de ani, din localitate, care prezenta o plagă tăiată în spate şi l-au dus la spital pentru îngrijiri medicale.

Au fost anunţaţi şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub coordonarea cărora a fost demarată ancheta. Din cercetările efectuate s-a stabilit că victima, Lucian Papaie, în timp ce se afla în părculeţ, a avut un conflict cu tatăl concubinei sale, Mirel Sărdar, de 41 de ani. La un moment dat şi-a făcut apariţia la locul scandalului şi fratele lui Mirel, Ștefan Sărdar, de 40 de ani, care a intervenit în conflict, a scos un cuţit şi l-a lovit pe Papaie în spate.

Medicii legişti au constatat, în urma examinării victimei, că rana suferită i-a pus în primejdie viaţa, astfel că, în cursul zilei de vineri procurorii şi poliţiştii l-au reţinut pe autor pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj.

Sâmbătă, Ștefan Sărdar a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanţa a admis propunerea şi a emis pe numele bărbatului mandat de arestare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Măsura a fost prelungită de mai multe ori, iar între timp inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv. Joi, 17 decembrie a.c., Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa în dosar. Inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare cu executare şi achitarea cheltuielilor de spitalizare ale victimei, care nu s-a constituit parte civilă:

„Condamnă pe inculpatul Sărdar Ştefan la pedeapsa principală de 7 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Şărdar Ştefan, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22.05.2015 la zi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. Admite acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi obligă inculpatul Şărdar Ştefan la plata sumei de 4.297,66 lei despăgubiri civile. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.12.2015”,

se arată în hotărârea instanţei. Atât inculpatul, cât şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care l-au trimis în judecată, pot face apel la Curtea de Apel Craiova.

Lasă un răspuns