VIDEO. Accident, produs de un băiat de 15 ani, surprins pe camerele de supraveghere. A făcut mașina zob

Grav accident rutier în Băilești, produs noaptea trecută. Un adolescent de 15 ani a furat mașina tatălui său și pe o stradă din oraș a pierdut controlul autovehiculului și a pus la pământ un copac, după care s-a oprit într-un stâlp de curent electric. Băiatul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Noaptea trecută, polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe strada Carpați, din localitate, un autoturism a lovit un copac de pe marginea parții carosabile.

Polițiștii au identificat conducătorul auto, în persoana unui adolescent de 15 ani, din Băilești, care a fost ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicate.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că adolescentul ar fi sustras autoturismul care aparține tatălui său, fără acordul acestuia, pe care l-ar fi condus pe străzile A.I. Cuza și strada Carpați din localitate, unde a pierdut controlul volanului, lovind un copac din afara părții carosabile.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, furt în scop de folosință și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluție, prin unitatea de parchet competentă.

 

Lasă un răspuns