Centrul de Cultură și Artă Dolj, partener în celebrarea tradițiilor oltenești la Băilești

Sărbătoarea Zaibărului și Prazului se încheie astăzi, după o ediție plină de culoare, gust și tradiție, desfășurată în Piața Civică din Băilești. Manifestarea a fost sprijinită de Consiliul Județean Dolj și Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, alături de Primăria Municipiului Băilești, în calitate de parteneri ai Casei de Cultură „Amza Pellea”, principalul organizator al evenimentului.

În centrul sărbătorii s-au aflat valorile autentice ale zonei: costumele populare, dansurile tradiționale și bucatele oltenești pregătite cu măiestrie. Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj a deschis evenimentul cu vernisajul expoziției „Costumul popular din Câmpia Băileștilor” – Colecția Etnografică Alexandru Lilea. Expoziția a prezentat 20 de ansambluri vestimentare tradiționale și este completată și de 12 tablouri cu imagini, vechi și noi, cu oameni din aceste locuri, purtători ai costumului popular, în ipostaze de sărbătoare. Expoziția urmează a fi deschisă și la Galeriile „Cromatic” ale C.J.C.A. Dolj.

Tot sâmbătă, Secția Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase” a Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, alături de solista Cristina Giuvelescu și maestrul coregraf Ionel Garoafă, invita publicul la cântec și joc, reîntâlnindu-se cu tradiția în toate formele ei. În același spirit, Clasa de Dans Popular a Școlii „Cornetti”, coordonată de profesor Adrian Radu, a prezentat suite de joc autentic oltenesc.

Ansamblul „Trestioara” al Secției Externe Piscul Vechi a Școlii „Cornetti”, coordonat de profesor Camelia Popescu, a susținut momente artistice și a prezentat, în cadrul standului special amenajat, preparate culinare tradiționale specifice zonei, evidențiind identitatea culturală și gastronomică a comunității.

Toate manifestările s-au desfășurat în Piața Civică, consolidând „Sărbătoarea Zaibărului și Prazului” ca o adevărată pledoarie pentru păstrarea și promovarea tradițiilor oltenești – port, cântec și bucate – valori care dau identitate și suflet sudului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *