Bătaie pe stradă în Băilești: Agresor reținut după ce a lovit un alt bărbat
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, ieri, în jurul orei 14.09, în timp ce se afla pe strada Victoriei, din Băileşti, bărbatul ar fi agresat fizic un bărbat de 44 de ani, din localitate.
La fața locului s-au deplasat imediat poliţiştii, bărbatul de 47 de ani, fiind condus la sediul poliţiei pentru audieri.
„În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, a declarat Sadoveanu.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești în vederea dispunerii unei măsuri preventive.