Consiliul Judeţean Dolj inaugurează Casa Memorială „Amza Pellea”pe 7 aprilie de ziua marelui actor

Consiliul Judeţean Dolj va inaugura peste două luni, pe 7 aprilie a.c., Casa Memorială „Amza Pellea” din Băileşti, chiar de ziua de naştere a marelui actor.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, Casa memorială „Amza Pellea” din Băileşti a fost reabilitată integral de Consiliul Judeţean şi va funcţiona ca punct muzeal aflat în subordinea Muzeului Olteniei.

„Reabilitarea Casei Memoriale „Amza Pellea” din Băileşti este un proiect de suflet, un gest al aprecierii şi grijii noastre faţă de marile valori din această zonă.

Am primit ieri (marţi, n.red.) vizita doamnei Oana Pellea, fiica marelui actor, şi împreună am stabilit ziua în care vom inaugura Casa memorială „Amza Pellea”, care va fi un punct muzeal aflat în subordinea Muzeului Olteniei.

Pe 7 aprilie, chiar de ziua naşterii lui Amza Pellea, îl vom comemora la Băileşti, prin acest eveniment inaugural, la care vor fi prezente personalităţi marcante din lumea teatrului şi filmului românesc. În ultimele luni, ca urmare a preluării casei de la Băileşti în administrarea Muzeului Olteniei, au fost realizate lucrări de reabilitare a clădirii, care au presupus recuperarea arhitecturii exterioare şi amenajarea interiorului”, a declarat preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, pentru AGERPRES.

În această perioadă, specialiştii muzeografi lucrează la conceptul de expunere, ce va include atât o expoziţie digitală, cât şi prezentarea unor obiecte personale ce au aparţinut marelui actor.

Actriţa Oana Pellea, fiica marelui actor, a afirmat că acum casa din Băileşti arată aşa cum a arătat la început, iar reabilitarea acesteia reprezintă una din cele mai frumoase întâmplări din viaţa ei, care nu ar fi fost posibilă fără ajutorul CJ Dolj.

„Vreau să vă anunţ una dintre cele mai frumoase întâmplări ale vieţii mele – inaugurarea Casei Memoriale „Amza Pellea” din Băileşti. Casa a primit înfăţişare nouă. Sunt foarte fericită. Arată aşa cum a arătat la început.

S-a lucrat aici mult, cu mare drag, de către o echipă de profesionişti exemplari. (…) E o casă aşa de frumoasă, care îşi deschide porţile exact în data de 7 aprilie, de ziua lui Amza şi vă aşteptăm să-i călcaţi pragul. Va fi un muzeu, sub pălăria mare a Muzeului Olteniei, un muzeu cu program.

Acum lucrăm la obiectele care pot fi văzute în muzeu, la afişe, la fotografii, la obiecte personale. Sunt foarte bucuroasă şi o consider – nu am făcut multe lucruri importante în viaţa mea – dar faptul că am cerut ajutor pentru această casă şi faptul că mi s-a răspuns de către Consiliul Judeţean Dolj şi Muzeul Olteniei mă face să fiu bucuroasă şi să adresez plecăciuni lor. Vă aşteptăm să păşiţi în casa unde a copilărit … tata”,

a anunţat Oana Pellea într-o postare pe Facebook.

Lasă un răspuns