Controale în supermarketurile din Băileşti.

Amenzi în valoare de 2.000 de lei şi 15 kg de miere oprite definitiv de la comercializare. Sunt câteva dintre consecinţele controlului efectuat recent de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj în rândul comercianţilor de miere. Nu au fost evitate nici supermarketurile reprezentative din judeţ, de la care s-au prelevat probe spre analiză.miere

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj a desfăşurat în perioada  31.08 – 04.09. 2015 o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale privind calitatea, etichetarea şi modul de comercializare a mierii. Controlul a urmărit, în principal, existenţa documentelor de provenienţă, calitatea produselor comercializate şi modul de informare a consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare ale mierii la comercializare.

Astfel, la S.C. TEOROBERT S.R.L. Craiova a fost găsită la vânzare miere de salcâm, care nu avea menţionată pe etichetă denumirea şi adresa producătorului. Faţă de cele constatate, inspectorii au dispus măsura opririi temporare de la comercializare a 15 kg de miere de salcâm, în valoare de 300 de lei şi sancţionarea operatorului economic cu avertisment. Au mai fost constatate abateri la comercializarea mierii, privind neafişarea preţurilor de vânzare, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, la 2 operatori economici: S.C. HISPANIC S.R.L. Craiova şi S.C. ASASTEF MARKET S.R.L. Craiova. Faţă de cele constatate au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 2.000 de lei.teoden

Au mai fost prelevate probe si de la S.C. TEODEN S.R.L. Băileşti şi S.C. PROFI ROM FOOD S.R.L. 

„Probele au fost trimise pentru analiză la Laboratorul LAREX Bucureşti pentru determinarea conţinutului de zaharuri, zaharoză (prezenţa zaharinei) şi a umidităţii. Urmare Rapoartelor de Expertiză LAREX, produsele au fost declarate conforme”, a precizat pentru Cuvântul Libertăţii Gheorghe Marinescu, comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj.

Lasă un răspuns