Noul sediu al Grădiniței Nr.1 – Băilești a fost finalizat

Proiectul privind construcția Grădiniței cu program normal Nr. 1 din strada Aviator Petre Ivanovici (zona Găzărie) a fost finalizat. În ședința Consiliului Local din data de 5 februarie 2021, noua locație a gradiniței a fost dată în administrare Școlii Gimnaziale Nr. 5 – Av.P. Ivanovici, urmând ca în perioada imediat următoare copiii să poată frecventa aceasta grădiniță.
Noua locație a grădiniței are următoarele dotări:
• 2 săli de clasă (grupă) fiecare sală cu grup sanitar propriu;
• o sală multifuncțională;
• vestiar;
• cancelarie;
• zonă de joacă – cu echipamente și dotări;
• alei pietonale;
• spații verzi;
• împrejmuire incintă.
• sistem de supraveghere video, sistem de alarmare la incendiu, centrala cu gazeificare, panouri solare pentru apa calda menajera.
Activitățile în această nouă locație se vor desfășura în condiții de maximă siguranță întrucât au fost obținute avizele de la Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Proiectul a avut ca parteneri Primăria Municipiului Băilești și Ministerul Educației Naționale în cadrul programului POR 2014 – 2020.
Primaria Municipiului Băilești a mai câștigat încă un proiect cu finanțare europeană în cadrul POR 2014 – 2020, Axa 13, prin care se vor construi încă două grădinițe: Grădinița nr. 3 la Școala gimnazială nr. 1 din strada Panduri și Grădinița nr. 5 la Școala gimnazială nr. 3 din strada G-ral Ghenescu. Grădinițele acestea vor avea:
• 2 săli de clasă;
• o sală multifuncțională;
• dotări cu echipament;
• zonă de joacă;
• alei pietonale;
• spații verzi;
• teren de sport multifuncțional.
În acest moment licitația pentru proiectare și execuție s-a finalizat urmând, ca în perioada imediat următoare să fie desemnat câștigătorul care va demara lucrarile.

Lasă un răspuns