Primarul din Băilești, considerat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a anunțat ieri că primarul municipiului Băilești, Costel Pistrițu, s-a aflat câteva luni în stare de incompatibilitate, fiind primar și membru în consiliul de administrație al Liceului Mihai Viteazul, Băilești.costelpistritu

În replică, edilul din Băilești spune este dezamăgit de concluzia la care au ajuns inspectorii ANI, mai ales că și-a dat demisia din consilul de administrație cu mult înainte de începerea verificărilor.
Astfel, potrivit ANI, primarul Costel Pistrițu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 august 2012 – 28 martie 2013, întrucât a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al Liceului «Mihai Viteazul», Băileşti“.
În acest fel, primarul Pistrițu ar fi încălcat prevederile Legii nr. 161/2003, care prevede că funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă, printre altele, cu cea de cenzor, administrator sau membru al consiliului de administrație la societățile comerciale, precum și la instituțiile publice.

Inspectorii ANI amintesc și Legea educației naționale (Legea nr. 1/2011), care spune însă că din consiliul de administrație al școlilor poate face parte și primarul sau un reprezentant al acestuia.
Astfel, în unităţile de învăţământ de stat, consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri. În toate cazurile, pe lângă directorul școlii, profesori și reprezentanți ai părinților, din consiliile de administrație pot face parte și primarul sau un reprezentant al său, dar și unul, doi sau trei reprezentanți ai consiliului local.

Primarul Pistrițu, dezamăgit de ANI

Întrebat despre această situație, primarul Costel Pistrițu a explicat că este foarte dezamăgit de concluzia la care au ajuns inspectorii ANI, care nici măcar nu i-a fost comunicată.

„Am considerat că sunt la limita legii, iar în martie 2013 mi-am dat demisia din consiliul de administrație al liceului. După aceea, în octombrie, anul trecut, ANI mi-a cerut un punct de vedere și l-am transmis. A durat un an și o lună să ajungă la o decizie. Dacă erau interesați să nu încalc legea, să ies din starea de incompatibilitate, trebuia să se grăbească. De ce au așteptat mai bine de un an? Sunt foarte dezamăgit, mai ales că normal era să fiu eu înștiințat, după care ar fi trebuit să dea un comunicat de presă“,

a precizat primarul Pistrițu pentru GdS. Întrebat dacă va contesta în instanță raportul ANI, edilul e explicat că va lua o hotărâre după ce va vedea documentul.

Primarul din Băilești susține că și-a dat demisia din consiliul de administrație al liceului din municipiu tocmai pentru a nu fi incompatibil

Lasă un răspuns