Prinţişor prins cu cuţitul la brâu
Lucrători din cadrul Poliţiei Băileşti au fost sesizaţi azi noapte cu privire la faptul că pe str. V. Alexandri din Băilești , se află un tânăr care tulbură liniştea publică şi este agresiv. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii împreună cu un echipaj de jandarmi din cadrul IJJ Dolj, care au identificat persoana în cauză, în persoana lui Prinţişor Sibian, de 19 ani, din localitate.
În urma controlului corporal efectuat a fost găsit un cuţit, despre care a declarat că este al vărului său, Constantin Narcis. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei şi i s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a cuţitului, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.