1 Decembrie, sărbătorită și la Băileşti
1 Decembrie este pentru autorităţi şi locuitori prilej de evocare istorică, dar şi de sărbătoare în stil tradiţional. În ciuda bugetelor de criză, Primăria Băileşti dorește să reînvie spiritul sărbătorilor cu spectacole, obişnuita paradă militară, manifestări culturale, acţiuni caritabile etc. Iluminatul de sărbători se aprinde pe 12 decembrie în Băileşti.
Ca în fiecare an, avem programate şi manifestări specifice dedicate acestei zile: defilări, slujbă religioasă, depunere de coroane. Apoi, ziua de 12 decembrie este una specială pentru noi, băileştenii. În acest an, comemorăm 30 de ani de la moartea celebrului Amza Pellea, prilej cu care vom sfinţi fântâna din Centrul Civic şi vom alcătui «Şirul luminii» până la Casa Memorială «Amza Pellea». De câţiva ani obişnuim ca alături de copiii, tinerii şi locuitorii noştri să pornim cu candele aprinse pe străzile Băileştiului, apoi să aprindem luminile în oraş. Lumina lui Amza ne dă lumina sărbătorilor de iarnă“, a menţionat Costel Pistriţu, primarul municipiului Băileşti.
Pentru a economisi bani, reprezentanţii Primăriei Băileşti nu vor achiziţiona noi decoraţiuni, ci vor apela la cele din anii precedenţi. La jumătatea lunii decembrie, pentru prima dată va fi organizat în Băileşti un bal caritabil, având drept scop sprijinirea cazurilor sociale şi medicale. Toţi cei care doresc să contribuie la sprijinirea celor aflaţi în nevoie sunt aşteptaţi la Casa de Cultură din Băileşti.
„Sunt multe cazuri delicate care au nevoie de sprijin. Avem copiii cu sindrom Down de la Centrul Educaţional «Teodora», care au nevoie de promovare şi susţinere, prin crearea şi aplicarea unor servicii corespunzătoare care să le permită atingerea potenţialului lor maxim într-o societate care să-i respecte şi să-i aprecieze. Pe 18 decembrie, vom înmâna într-un cadru festiv daruri pentru elevii şi profesorii care au reuşit performanţe deosebite la concursurile şcolare“, a adăugat edilul din Băileşti.